Scrisoare pentru cealaltă femeie

Ancuţa Teodorescu Canae

Draga mea, poate ironia sorţii face ca şi tu să mă numeşti pe mine la fel, „cealaltă femeie”. Eu nu mi-am însuşit niciodată oamenii ca pe nişte bunuri personale, doar i-am făcut să mi se ofere ei înşişi. Să ştii ca el locuieşte în braţele mele de o bună bucată de timp. Ştiu, e mai pe drept să mă numeşti pe mine „cealaltă”, fiindcă tu-i eşti prezentul. Însă ai uitat că oamenii se păstrează aproape cu cap, nu doar cu acte. Mâncarea pe care o laşi făcută în bucătărie nu ţine de foame în suflet, dacă găseşte casa lună nu-nseamnă că nu şi-ar fi dorit să faceţi împreună curăţenie (să te încurce, mai mult decât să te ajute), să te cuprindă pe la spate în braţe şi să te sărute tulburător pe lobul urechii, să te mai certe cu o palmă peste fund, puţin obraznic, sub pretextul că n-ai şters…

Vezi articolul original 376 de cuvinte mai mult