Tort

Azi ar fi fost ziua ta… Azi am fi stat împreună… Azi ți-aș fi dăruit încă o bucățică din inima mea… Azi am fi gonit zburdalnic pe nisipul fin și, sub atingerea diafană a soarelui și mângâierea ușoară a brizei mării, ne-am fi cufundat în albastrul etern al apei limpezi… Azi… Azi ți-aș fi dăruit tortul pe care îl savurai din priviri. Însă barbara eternitate a hotărât să îți ofere ea însăși tortul “azi”…

Am crezut cu întregu-mi suflet în asta, am crezut cu deplinătatea ființei mele că “azi” va fi astăzi, mâine, peste o lună, peste ani și ani… Am crezut cu ingenuitate ca vei fi aici independent de ceea ce este scris in văzduh, însă timpul atât de pungaș mi-a luat nestingherit desfătarea de a-ți oferi tot ceea ce inima-mi arzândă tânjește. Azi am inima plină, însă în acest an amintirile dau pe afară și, în locul iubirii pe care jinduiam să ți-o dăruiesc necontenit și necondiționat, din sufletul meu curg lacrimi. Mă mulțumesc și cu ele, fiindcă știu că sunt pentru tine și chiar dacă dor al naibii de tare, te mențin viu în spiritul meu.

Te-ai transformat în lacrimile pe care le vărs, în suferința tot mai apăsătoare ce o simt, în Steluța cea mai strălucitoare de pe cer la care privesc seară de seară, știind că ești tu. Te-ai transformat în poveștile pe care le spun tuturor cu atâta patos. Te-ai transformat în vântul jucăuș care gingaș îmi șterge lacrimile. Însă ceva din tine nu se va transforma niciodată – dragostea nemărginită ce ți-o port și pe care, zi după zi, ai făcut-o să crească dincolo de nemărginitul infinit. Acum s-a înălțat la Ceruri, alături de tine. O parte din mine a plecat odată cu tine.

Mă doare. Al naibii de tare chiar! Mă doare, vreau să urlu cu fiecare celulă din corp, vreau să te strâng la piept și să nu îți dau mai drumul! Mă sfâșâie faptul că nu o pot face, însă sunt recunoscătoare că mi-am ținut promisiunea făcută-ți din prima clipă în care ochii-mi cristalini te-au zărit. Ți-am promis că vom fi mereu împreună, indiferent de ceea ce Universul va decide că se va întâmpla. Așa și este. De asta o parte din mine a plecat odată cu tine, înălțându-se în necuprinsa zare. Însă nu pentru totdeauna. Vom reuni părțile destrămate din noi atunci când mă voi alătura si eu văzduhului incomensurabil. Până atunci, îmi voi ridica seară după seară după seară privirea către Steluța mea cea mai scânteietoare de pe cer și îți voi spune că te iubesc dincolo de necuprins. Până atunci voi păstra cu mine șuvița aurie din părul tău, pe care o voi lua cu mine și în ziua în care voi merge sub pământ.

Îți mulțumesc pentru cele mai sublime clipe petrecute împreună. Îți mulțumesc pentru ceea ce m-ai învățat și ajutat să devin, îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet ce mi l-ai așternut pe chip. Îți mulțumesc pentru că m-ai ales să îți fiu mămică. Mai ții minte, puiul meu? “Primul care se apropie să îmi dea un pupic, vine cu mine acasă”. Îți mulțumesc pentru că exiști, chiar și sub altă formă.

Astăzi este ziua ta! Azi timpul a voit să îți ofere tortul. Rețeta? Cutezătorul “azi” transpus într-un amar “ieri” cu puțin “ce ar fi fost dacă”, blat de dor cu aromă intensă și cu topping de lacrimi. Este un alt gen de tort. Dar nu vreau să te întristezi. Îl vom mânca împreună an de an până ce ne vom reîntâlni. Te iubesc, Yoyo!