Întotdeauna suntem și altundeva. Așa cum este el în mintea mea. Și-a lăsat efectiv amprenta asupra mea, asupra comportamentului meu și asupra fizicului meu. Când a plecat, mi-a zis că și-a uitat ceva la mine… Mi-a șoptit că și-a uitat o parte din el la mine acasă. M-a emoționat. Știam că partea aia va rămâne mereu la mine… Așa că i-am spus-o. Eram într-o cafenea, la o masă din margine. – Bine că ne-am așezat aici!
Mă pusese pe gânduri.
– De ce? am întrebat.
– Pentru că trec des pe aici și de fiecare dată când o să mă uit, o să îmi amintesc…
Eram emoționată până la lacrimi. Dar el nu trebuia să știe asta. Nu își avea rostul.
– De ce ești așa rece cu mine? mă întreabă.
Îmi ascundeam lacrimile în spatele ochelarilor și a privirii rătăcite. Nu îl puteam privi în ochi. Și la ce bun să știe? M-am scuzat să merg la toaletă unde m-au bufnit lacrimile. Era atât de greu și de nefamiliar să nu îl las să mă sărute sau să mă ia de mână. Dar alesesem deja alt drum. Nu voiam să încerce mai mult, eram deja hotărâtă. Când m-am întors, am auzit stins:
– E foarte norocos să te aibă… Și tu la fel ești pentru că l-ai cunoscut.
Inima îmi sărea din piept. M-am uitat la ceas. Încă 30 de minute cu el, apoi viața mea lua o altă întorsătură. El nu mai avea ce să caute acolo, iar eu mă întorceam la bărbatul care sper să mă facă fericită. Timpul trecea atât de repede! Aveam un examen și mă bulversase total. Nu știam cum să reacționez. Ne priveam intens în ochi unul pe celălalt. Un fior mi-a străbătut întreg trupul. Brusc, liniștea dintre noi este întreruptă de sunetul unui mesaj de la el. Era atât de atent cu mine, încât mi-am dat seama că eu eram acolo să închei legăturile cu trecutul și să pot merge mai departe. Mi-am dat seama cât de mult îmi doresc un asemenea bărbat lângă mine, așa că am întrerupt acel eye-contact străfulgerător. Știam că dacă mă întorc în trecut, nu aveam cum să fiu cu adevărat fericită.
– Ți-a dat mesaj, văd. Îi pasă de tine. La fel și mie. Te rog mult, ai grijă de relația ta dacă te face fericită. Simțea că îmi e bine lângă el. Trăiesc un sentiment ciudat, mi-a spus șoptit.
– Ce sentiment? am vrut să aflu, deși simțeam același lucru.
– E un sentiment ciudat că nu te mai am. Și îmi e greu să mă obișnuiesc fără tine. Dar dacă te știu fericită, îți promit să te las în pace. Doar o să te mai sun să văd cum ești. Nu îmi poți interzice asta!
Se făcuse târziu. Trebuia să plec. Nu știam ce să îi spun.
– Hai să mergem! i-am zis.
Plecasem. Deja mă uitam în spate, la masa unde stăteam… Dar știam că sunt puternică și că îmi doresc o alt fel de viață, iar acum, lângă el, am parte de un nou început și pare să fie ceea ce îmi doresc. Și mi-am promis că atât cât suntem împreună, îi voi fi sinceră și fidelă. Când am ajuns în fața facultății, mi-a fost greu să plec. Știam că e momentul să îl las în urmă. Ne-am privit un timp în ochi și m-a rugat să am grijă. Mă luase în brațe și îmi dăduseră lacrimile. Nu l-am lăsat să știe.
După ce am plecat, m-am întors la ale mele. Am dat examenul, iubitul meu venise să mă ia, am început să ne povestim și am fost în oraș. Mă simțeam atât de bine cu el! Mi-am dat seama că merită să îi dau o șansă și ca și eu merit, la rândul meu, un bărbat adevărat lângă mine. Chiar dacă încă îmi mai amintesc din când in când de trecut, știu că o să trec peste. Mi se mai face dor, dar și sentimentele mele pentru cel din prezent încep să se sedimenteze. E atent, grijuliu, sincer, deschis. Lângă el îmi văd viitorul. Și trecutul e trecut. Rămâne acolo și aici, în prezent, în femeia care sunt azi și pentru care îi mulțumesc. L-am iubit mai mult decât ar putea crede. Acum e timpul să încerc să dau o nouă șansă. Cine știe? Chiar acum mă așteaptă la cafea.
Printre sentimente 