Jurnal de seară

image

„Nu o să te uit niciodată!” mi-a promis-o uitându-se atât de adânc în ochii mei literalmente fascinați de el și strângându-mă la piept. Nu știam ce să îi răspund. Simțeam să plâng, fiindcă e așa trist sentimentul ăla când te gândești că într-o zi tot ce o să rămână din acele clipe pline de magie o să fie amintirea, parfumul serilor de vară… Totodată simțeam o fericire implacabilă, pentru că lăsasem deja o urmă pregnantă în inima sa. Simțeam acele cuvinte cum vibrează prin tot trupul. Ceea ce tocmai rostise chiar era spus cu sufletul. Poate puțin naivă, credeam că o să fie al meu chiar și peste ani și ani. Și cine știe? Poate că așa o să fie. Sau poate că e aici ca să mă învețe ceea ce nu pot pricepe singură. Poate că o sa plece. Dar ceea ce e cert e că nu va pleca nicicând de tot. Nu mai are cum. Poate să plece fizic, în schimb gândul, amintirea și sentimentele arzânde or sa rămână. Ce mă face să cred cu tărie asta? E de ajuns să îl strâng la piept ca să înțeleg de ce am eșuat până acum în fostele relații. El e cel pentru care am răbdare, e cel care m-a învățat cum să accept ceea ce cândva îmi părea total inadmisibil. Iar tot ceea se simt pentru el… totul e atât de profund și fără înțeles. Poate că sunt încă la o vârstă prea fragedă pentru ca să pot concepe profunzimea unor asemenea trăiri, însă știu că ceea ce simt e suficient de profund încât să țină cel puțin până la sfârșitul vieții. Mai târziu de atât nu știu. Simt că trăiesc cu adevărat lângă el. Trăiesc o poveste greu de înțeles. Am sentimente imposibil de echivalat. Cât e lângă mine, sunt numai a lui și îmi place al naibii de tare sentimentul ăsta. Deja să îl uit îmi sună a continuarea din „Mission Impossible”. Sunt conștientă că poate veni momentul să plece. Tot ce îmi doresc, în schimb, este ca ceea ce avem să rămână intact, indiferent de timp sau circumstanțe. Măcar să păstrăm închis ceea ce avem și să deschidem atunci când atingem maturitatea necesară. Pentru că îl iubesc. Pentru că este o poveste pe care nu o pricep, doar o simt.

Despre Maria-Cristina Pavelescu

"What goes around comes around." "The course of true love did never run smooth." - Shakespeare "Just when the caterpillar thought her life was over, she began to fly." “To someone who can’t read, letters on a page appear to be randomly chose when in reality they are precisely ordered.” - Deepak Chopra Am ales sa scriu acest blog pentru ca, dupa cum stim, avem cu totii aceleasi emotii si trairi, doar momentul difera uneori, iar acest lucru ma ajuta atat pe mine sa ma descarc, cat si pe voi sa vedeti ca nu sunteti singuri si neintelesi. Restul e printresentimente.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Jurnal de seară

  1. Uneori e mai bine să nu pricepem ci doar să simţim, aşa cum ai scris la final 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.