Verdict

image

Acel sentiment când te întreabă dacă nu i-ai mai scris ceva, acel sentiment că știe că tot ceea ce simți îi aparține… E mai puțin decât o dorință, mai mult decât un vis.

Se spune că roata se întoarce dar și că e o prostie să regreți ceea ce faci din inimă. Și mă întreb uneori dacă ar trebui să renunț la tot ceea ce iubesc, pentru că totul se plateste. Știu că o să plătesc ceea ce fac, dar pentru o dragoste ca asta sunt in stare sa plătesc cu vieți. E interzis dar inima cere. Iau ceea ce nu îmi aparține și nu aștept iertare. Poate e ceva necugetat, însă visul meu e trăit prin momentele care ne unesc.

image

E o sfidare, însă dupa mine, nu există pedeapsă pe măsura fericirii resimțite lângă el. Egoism? Dorința de nou, de nepermis? Cred că e ceva mai profund de atât. Nu pot spune cu exactitate, e un sentiment necunoscut. Probabil că ăsta e și motivul pentru care e atât de controversat. Unii nu îndrăznesc să viseze la fericirea supremă sau cred că bucuria este îngrădită de principii omenești. Eu consider că este total greșit. Ceea ce judecata limitează, este aspirația către împlinire. E adevărat, trebuie niște norme după care să ne ghidăm viața, însă nimeni nu știe ce simți atunci când închizi ochii și te gândești la el. Sunt și alții ca el pe lumea asta, dar întâmplarea a făcut să il găsești pe el. Să renunți? Atunci de ce l-ai mai cunoscut sau cum de îţi este literalmente imposibil să îl lași acolo unde aparține cel putin moral? Pentru că trăind în lume, principiile îl leagă de locul unde este, dar ceea ce depășește normele, îl unește inseparabil de tine. De ce tocmai de tine? Pentru că esti „nefericita” norocoasă cu care poate trece peste reguli, gura lumii și dorința neîmplinită. Tu ești visul lui, el e muza ta. Ai cerut prelungiri pentru momentele petrecute cu el, de asta ai atâtea și atâtea amintiri.

Știu, e de condamnat. De aceea nu aștept nimic, nici laude, nici păreri. Pur și simplu e omul pentru care sunt capabilă să depășesc ceea ce până acum nu puteam concepe. E portița mea către un alt nivel. Vreau să mă descopăr. Mi-e teamă, recunosc, de ceea ce sentimentele mele ar putea ajunge. Probabil e vorba de frica de necunoscut peste care vreau să trec cu el alături. Poate că fizic, distanța dintre noi este uneori inevitabilă, însă inevitabil este și gândul care ne unește ceas de ceas.

image

Reclame

Despre Maria-Cristina Pavelescu

"What goes around comes around." "The course of true love did never run smooth." - Shakespeare "Just when the caterpillar thought her life was over, she began to fly." “To someone who can’t read, letters on a page appear to be randomly chose when in reality they are precisely ordered.” - Deepak Chopra Am ales sa scriu acest blog, pentru ca, dupa cum stim, avem cu totii aceleasi emotii si trairi, doar momentul difera uneori, iar acest lucru ma ajuta atat pe mine sa ma descarc, cat si pe voi sa vedeti ca nu sunteti singuri si neintelesi. Restul e printresentimente.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.