A fost odată ca niciodată…

   E un moment din ăla, știi tu… Îți amintești de momentul ăla în care ne e dor de murim unul de altul deși nu ne vorbim? Voiam să mă spăl pe dinți, iar când m-am uitat la periuța roz, mi-ai venit în minte. Cât ne amuzam de periuța ta de dinți… Mai știi când împărțeam până și periuța de dinți, hainele, dușul?… Ai rămas în sufletul meu. Simt să ți-o spun. Nu știu de ce îți scriu asta sau de ce o citești. Poate că fiecare înăuntrul nostru tânjim după vara care ne-a unit gândurile pentru mult timp de acum. O fi mai bine să ne fie dor așa? O fi mai bine că am apucat-o pe drumuri diferite? Nu-ţi pot spune, pentru ca eu încă mă gândesc și la fel și tu. Acum mă mulțumesc chiar și cu un simplu gând de la tine. Pentru că știu că este sincer și este ceea ce ne oferim unul altuia constant. E diferit acum. E diferit, că am iubit amândoi. E diferit, că ne continuăm calea. Și totuși e la fel. De ce? Fiindcă ne purtăm în gând. Nu contează femeia cu care ești, ci cea pe care visezi să o săruți atunci când închizi ochii. Nu contează băiatul care mă face să zâmbesc, ci cel către care îmi îndrept visele. E ciudat cum nu am mai iubit așa. E ciudat cum sentimentele parcă au plecat și dintr-odată izbucnesc într-un șuvoi de lacrimi. Apoi o luăm de la capăt… Zâmbim, mergem mai departe, eu de mână cu cel care mă face fericită, tu de mână cu cea care îți oferă ceea ce îți cere inima. Oare iubim sau uităm? Prea tineri, prea fragezi să înțelegem dragostea. De asta doare, pentru că ne jucăm. Jucăm teatru, ne aruncăm priviri pline de subînțeles pe care le spulberăm apoi cu un „Bună” de abia rostit. Tăcerea asta vorbește atât de multe! Și totuși nu spune nimic… Și la fel nici tu sau eu. Îi spuneam unei prietene că treaba cu iubirea pentru cei care nu sunt încă suficient de maturi emoțional e o adevărată catastrofă. E ca și cum ai lăsa telecomanda unei bombe atomice în mâinile unui copilaș de doi ani. Micuțul caută joacă, fericire dar sfârșește prin a ucide atâtea suflete… Și noi am ucis si continuăm sa omorâm suflete nevinovate. Omorâm cu indiferența sau cu vorbele aruncate în vânt, mințim că aparținem trupește cuiva, când de fapt inima ne este încredințată altcuiva. Ne ucidem singuri mimând dragostea. O căutăm acolo unde găsim numai împlinire pe moment, iubirea sinceră și devotată e cea la care ne gândim cu regret și de care ne e dor la fiecare beție, este cea care și-a lăsat amprenta asupra atâtor locuri, oameni, melodii, adică cea de care ne amintim oricând. Scuză-mi acest moment de nostalgie. O să mă întorc la iubirea mea platonică. Cine știe, poate într-o zi ni se vor elibera inimile și vom fi iar liberi să ne dăruim dragostea? Poate că într-o zi lucrurile se vor schimba, așa cum s-a întâmplat și în ziua aia palpitantă de vară când ți-am zis „Ieși la o țigară d-asta slaba?”.

image

Reclame

Despre Maria-Cristina Pavelescu

"What goes around comes around." "The course of true love did never run smooth." - Shakespeare "Just when the caterpillar thought her life was over, she began to fly." “To someone who can’t read, letters on a page appear to be randomly chose when in reality they are precisely ordered.” - Deepak Chopra Am ales sa scriu acest blog, pentru ca, dupa cum stim, avem cu totii aceleasi emotii si trairi, doar momentul difera uneori, iar acest lucru ma ajuta atat pe mine sa ma descarc, cat si pe voi sa vedeti ca nu sunteti singuri si neintelesi. Restul e printresentimente.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.