Redescoperire

C.

image

Mi-e dor. Recunosc. Nu i-am lăsat și lui aceeași impresie poate din orgoliu sau poate din dorința de a nu suferi și el, de a mă uita mai ușor. Stai așa, să mă uite? Nici gând! Doar să își amintească de mine cu drag, să i se întrevadă un zâmbet larg pe fața luminoasă atunci când numele meu este rostit. Îl vreau. Dar nu pe jumătate sau pe sfert. Îl vreau în totalitate, așa cum m-a învățat cândva. Nu vreau să îl văd din ce in ce mai rar, nu ar fi deloc așa cum mă făcea în vară sa urlu de fericire. Totuși, mai presus de această dorință a mea care pe zi ce trecea, parcă se apropia inevitabil de irealizabil, vreau ca măcar el să fie fericit.  Iar el nu mai era așa în preajma mea. Îl iubeam nebunește și gândul că nu mai eram la fel de dorită ca până atunci, mă înnebunea. Pur și simplu fiecare părticică de a mea îl dorea tot mai tare și mai tare. Dar el nu. El dorea eliberare, evadare, revenire la vechea lume lipsită de sentimentalisme și complicații. Simțeam asta. Și încă speram… Ce naivă! Speram că într-o zi totul va fi așa cum mă obișnuise, speram că într-o zi urma să fiu iar inundată de iubire și prezentă în fiecare vis de-al lui… Poate că nu el m-a omorât, ci speranțele, așteptările. Eu m-am îndepărtat, știu asta. Ce nu știu este dacă el cunoaște adevăratul motiv. Încă mă întreb dacă știe că îl iubesc. Încă vreau să știu dacă și-a dat seama că am plecat, ca să nu îngreunez lucrurile. Mă săturasem de atâtea nopți plângând, nu mai suportam să vină mereu la mine, apoi să se depărteze brusc. Nu mai puteam sta undeva unde nu aveam totul. Poate că am fost radicală, totul sau nimic, dar eu ofeream TOT, bineînțeles că TOT asta așteptam în schimb. Iar dacă nu mai era posibil, ce rost avea? Poate că am renunțat la cele mai frumoase amintiri și la cea mai frumoasă relație. Poate că am renunțat la băiatul care îmi trezea atâtea sentimente atunci când îl vedeam. Poate că am renunțat la fericirea mea. Sau poate că nu am renunțat eu la toate astea. Eu am renunțat la indiferența celui pentru care îmi dedicam fiecare gând. Am așteptat un semn, dar vorba aia, „cel mai clar mesaj este faptul că nu primești niciun mesaj”. Acum nu îi reproșez nimic. Nu este de vină pentru speranțele mele. Tot ce vreau este să aibă grijă de el dacă eu nu mai sunt acolo să o fac. Vreau să știe că nu sunt supărată pe el și că tot timpul o să îmi amintesc de el când o să pomenesc despre cea mai frumoasă vară. Cu el am împărțit tot: timp, vise, iubire, poveşti, amintiri, mâncare, tricouri… știu că și lucrurile alea or să ii aducă aminte de mine, de zâmbetul și de parfumul meu și vreau sa nu uite că pentru tot ce a făcut, pentru fiecare bătaie puternică a inimii mele, o să rămână în sufletul meu. Chiar dacă nu o arăt. Chiar dacă mint că nu îmi pasă.

Reclame

Despre Maria-Cristina Pavelescu

"What goes around comes around." "The course of true love did never run smooth." - Shakespeare "Just when the caterpillar thought her life was over, she began to fly." “To someone who can’t read, letters on a page appear to be randomly chose when in reality they are precisely ordered.” - Deepak Chopra Am ales sa scriu acest blog pentru ca, dupa cum stim, avem cu totii aceleasi emotii si trairi, doar momentul difera uneori, iar acest lucru ma ajuta atat pe mine sa ma descarc, cat si pe voi sa vedeti ca nu sunteti singuri si neintelesi. Restul e printresentimente.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.